Home » Cultură » Ruinele din Europa. Fotografii tulburătoare din România şi nu numai

Ruinele din Europa. Fotografii tulburătoare din România şi nu numai

Publicat: 07.06.2016
Parizianul Roman Veillon a fotografiat clădiri din Europa, Africa şi America de Sud, unde nici ţipenie nu se aventurează.

Fotografiile tulburătoare ale parizianului Romain Veillon înfăţişează sinistre clădiri părăsite, în care timpul pare suspendat: Bucătării părăginite, mobilate cu gust de aristocraţi, împânzite de vegetaţie, biserici prăbuşite, trenuri dezafectate şi conace maiestuoase subjugate tentacular de natură.

Fotografiile clădirilor abandonate sunt opera unui fotograf care a călătorit în jurul lumii, pentru a capta scenele sublime şi înfricoşătoare din interiorul spaţiilor decăzute. Parizianul Roman Veillon a fotografiat clădiri din Europa, Africa şi America de Sud, unde nici ţipenie nu se aventurează: casele şubrede, dărăpănate, trenurile dezafectate, casinourile abandonate şi închisorile goale.

Artistul de 32 de ani este explorator urban, relatează Daily Mail. Când era mic, spune că se juca în construcţiile ruinate din preajma casei bunicilor lui.

Veillon le-a spus jurnaliştilor călători de la MailOnline Travel: „Mi-era drag să merg în clădirile în paragină, să-mi imaginez care poate fi povestea caselor şi oamenilor care le-au locuit. Cum au trăit fiinţele în casele acum abandonate?”

Cu timpul, fotograful a hotărât să capteze spiritul, aura, atmosfera atemporală a spaţiilor, să arate cum timpul fluid poate fi brusc întrerupt, într-o fotografie. Natura invadează clădirile construite de oameni.

Fotografiile lui Veillon se regăsesc în cartea lui, „Ask the Dust”. Este extrem de reţinut atunci când e întrebat despre casele pe care le-a fotografiat şi a ales să nu dezvăluie locul exact unde se află spaţiile. Se teme că aceste comori de frumuseţe în declin ar putea fi prădate de vandali.

Din Belgia, Romain a ales să includă în cartea-album „Ask the Dust”, fotografia unei bucătării dintr-o casă de belgieni catolici, mobilată complet, cu televizorul cu tub catodic pe masa de lemn, cu o sticlă de brandy expirat pe o etajeră şi o statuetă a Sfântului Petru, năpădite de rumeguş, moloz, între pereţii cu tapetul ferfeniţă.

Imagine din România

Exploratorul urban a importalizat în Portugalia o scară dintr-o clădire maiestoasă de aristocraţi, ce se preface pe nesimţite în ruine, cu acoperişul-cupolă deschis spre cerul liber.

Din Polonia, Veillon prezintă instantaneul unui pian prăfuit fără un picior, care se rostogoleşte în curtea interioară a unei clădiri cu coloane dorice.

O casă din Franţa fotografiată de Veillon are tavanul şi pereţii năruiţi şi surpaţi. Reziduurile şi fărâmele fine de sfârâmături se strâng ca praful cosmic peste dormitorul francezilor ce apare în fotografia lui Romain.

Veillon a fost şi în România, unde a găsit multe şi răzleţe case abandonate. În Daily Mail, jurnaliştii au publicat fotografia unei biserici fără acoperiş din România, invadată de iarbă.

Cele mai multe dintre fotografii sunt din Europa. În Italia, într-o casă cu etaj, decorată în stil baroc, podeaua este complet prăbuşită.

Deşi multora le-ar putea părea terifiantă, fotografia unei biserici gotice din Franţa înfăţişează piatra, ogivele şi pavajul locaşului cotropite integral şi tentacular de vegetaţie. Este o imagine de film fantastic, în care ar putea exista o populaţie de năluci supranaturale ce sălăşluiesc în construcţiile abandonate.

Tablouri impresionante decorează pereţii dărâmaţi ai unei proprietăţi din Italia. În mijlocul salonului italian, tronează o maşină de spălat, o bicicletă şi şipcile desprinse din tavan.

Un conac odinioară maiestuos din Scoţia, cu şemineu şi pereţii îmbrăcaţi în lambriuri de lemn, este luat în stăpânire de plante. Copaci firavi cresc la etajul conacului, pe scară se înlănţuie arbuşti de forme iregulare, iar podeaua este acoperită de muşchi.

În Franţa, Veillon a fotografiat o construcţie impunătoare în care a năvălit viţa de vie.

În Italia, într-un dormitor, un premergător de secol trecut, un cufăr şi un dulap ce par desprinse din „Cronicile din Narnia” au fost uitate în casa ruinată.

O seră de pe proprietatea unor belgieni a fost uzurpată de plantele ce se întind metastatic, de iarba şi buruienile ce se aseamănă polipilor.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship
Elon Musk și Donald Trump au asistat împreună la o nouă lansare Starship